Siguranţă şi securitate

Noi niveluri de protecţie

În clasa vehiculelor comerciale, Transit Custom stabileşte noi standarde de protecţie a pasagerilor săi şi a pietonilor. De fapt, este primul şi singurul vehicul din segmentul său care a obţinut un punctaj maxim de 5 stele la testele de siguranță Euro NCAP. De asemenea, este primul vehicul comercial care a primit premii Euro NCAP Advanced pentru tehnologie. Acestea au fost acordate pentru două tehnologii inovatoare: Sistemul de avertizare la părăsirea benzii şi Ford SYNC® cu Sistem de Asistenţă pentru situaţii de urgenţă, care poate apela serviciile de urgenţă în locul dumneavoastră în eventualitatea unui accident.

Sisteme de asistenţă

 
Asistenţă de urgenţă în cazul unui accident 
În eventualitatea puţin probabilă a unui accident, funcţia premiată de Asistenţă de urgenţă a sistemului Ford SYNC este declanşată de activarea unui airbag sau de întreruperea pompei de combustibil. Atâta timp cât telefonul mobil este conectat la SYNC, această funcţie poate efectua un apel direct la Serviciile de urgenţă prin intermediul telefonului, oferind acestora informaţii esenţiale, cum ar fi coordonatele GPS, oferindu-vă în acelaşi timp posibilitatea să vorbiţi cu operatorii Serviciilor de urgenţă. Funcţia Asistenţă de urgenţă a primit premiul de „Cea mai bună inovaţie mobilă în domeniul auto sau utilităţi” în cadrul Premiilor Global Mobile, ediţia 2012. 
 
Un plus de control în cazul pornirilor din rampă 
Sistemul de asistență la pornirea din rampă împiedică temporar alunecarea în spate atunci când porniţi din pantă. Sistemul funcţionează prin menţinerea presiunii la nivelul sistemului de frânare pentru un interval suplimentar de 2,5 secunde, asigurându-vă mai mult timp şi control atunci când mutaţi piciorul de pe pedala de frână pe cea de acceleraţie. Acest sistem este, de asemenea, util atunci când opriţi şi porniţi autovehiculul pe suprafeţe alunecoase. 
 
Un sistem avansat care vă ajută să păstraţi banda de mers 
Dacă detectează faptul că începeţi să părăsiţi accidental banda, Sistemul de avertizare la părăsirea benzii vă avertizează imediat printr-o vibraţie a volanului şi prin afişarea unui indicator de avertizare vizuală. (Puteţi seta vibraţiile la unul dintre cele trei niveluri de sensibilitate). 


 
Sistem ce vă avertizează atunci când detectează că sunteți obosit 
Sistemul de avertizare a şoferului monitorizează constant stilul personal de condus şi este conceput să detecteze orice variaţie cauzată de oboseală. Dacă detectează că deveniţi mai puţin vigilent, o pictogramă de avertizare apare pe afişaj, sugerându-vă să luaţi o pauză. Ford a câştigat un premiu prestigios Euro NCAP Advanced pentru această tehnologie. 
 
Un sistem de avertizare a celor din spate, la frâne bruște 
Lumina de frânare de urgenţă (EBL) aprinde automat luminile de frână pentru a avertiza ceilalţi şoferi atunci când frânaţi brusc.



 

Siguranţă

 
Siguranţă de 5 stele pentru a vă proteja 
Transit Custom este prima şi singura autoutilitară din segmentul său care a obţinut o evaluare maximă de 5 stele din partea prestigioasei organizaţii din domeniul siguranţei, Euro NCAP.



 
 
ESP pentru menţinerea controlului asupra autovehiculului, indiferent de condiţii 
Controlul electronic al stabilităţii (ESP) monitorizează constant deplasarea autoutilitarei. Acesta detectează devierile de la traseul ales, ca în cazul în care autovehiculul începe să derapeze, şi corectează automat poziţia pe drum a autovehiculului, ajutându-vă să menţineţi controlul asupra acestuia. Tehnologia contribuie, de asemenea, la reducerea distanţei de frânare în caz de urgenţă. 

 
Caracteristici de control care se adaptează în funcţie de încărcătură 
Sistemul de control adaptiv al încărcăturii (LAC) ajustează Controlul electronic al stabilităţii în funcţie de starea modelului Transit Custom, încărcat sau neîncărcat. Acest lucru asigură control şi stabilitate în toate condiţiile de încărcare. 



 
Protecţie continuă împotriva răsturnării 
Reducerea efectului de răsturnare (ROM) monitorizează modelul Transit Custom şi permite identificarea condiţiilor de condus periculoase care ar putea duce la răsturnarea autoutilitarei. În acel moment, sistemul declanşează ESP pentru a controla viteza şi pentru a redobândi stabilitatea. 



 
Menţinerea în siguranţă a remorcii, pe banda de rulare 
Funcţia de asistare a balansării remorcii (TSA) detectează „şerpuirea” sau balansarea remorcii şi reduce viteza noului Transit Custom până când problema dispare, făcând ca remorcarea să fie mai controlată. Practic, sistemul încetineşte vehiculul reducând cuplul motorului şi crescând treptat presiunea frânelor pe toate roţile. 

 
 
Aderenţă maximă cu efort minim 
Sistemul avansat de control al tracţiunii (TCS) elimină alunecarea în exces a roţilor şi vă asigură cea mai bună aderenţă, performanţă şi stabilitate, atunci când aveţi mai mare nevoie. Sistemul monitorizează şi reglează constant puterea de la nivelul roţilor individuale ale vehiculului, asigurând contact şi aderenţă maxime atunci când acceleraţi sau deceleraţi. 


Frânare mai sigură, cu încărcătură sau fără 
Transit Custom combină un sistem de frânare cu anti-blocare roţi (ABS) şi o tehnologie de distribuţie electronică a forţei de frânare (EBD), care balansează efortul de frânare între faţă şi spate, în funcţie de existenţa sau nu a unei încărcături. Rezultatul este o frânare eficientă şi stabilitate de direcţie, în special la frânarea în viraj mediu, şi oprire pe distanţe scurte îmbunătăţită, indiferent de condiţii. 
 
 
Putere suplimentară pentru frânare de urgenţă 
Sistemul de asistenţă la frânarea de urgență (EBA) ajută Transit Custom să atingă eficienţa maximă de frânare în cazul unei situaţii de urgenţă. Sistemul detectează presiunea aplicată de şofer pe pedala de frână şi sporeşte automat această presiune, dacă este cazul.Pentru a reduce distanţa de oprire, sistemul de intensificare hidraulică spate oferă o presiune de frânare suplimentară pe frânele spate în timpul opririi de urgenţă, atunci când sistemul ABS este activat. 
 
Sistem îmbunătăţit de airbaguri 
Transit Custom este disponibil cu airbaguri pentru şofer și pasageri, laterale și de tip cortină şi un sistem de activare îmbunătăţit. 





 
Protecţie maximă cu o caroserie extrem de rezistentă 
Transit Custom este primul model Transit cu o caroserie din oţel cu bor ultra-rezistent. Borul şi alte oţeluri rezistente sau ultra-rezistente reprezintă peste 40% din caroserie, inclusiv piesele celulei de siguranţă a pasagerilor. Aceasta face ca vehiculul să fie extrem de uşor şi rezistent la impact. Designul caroseriei a fost, de asemenea, optimizat, folosindu-se peste 4.500 de simulări pe computer şi 30 de teste de impact complet asupra vehiculului.
 

Securitate


Un sistem mai sigur de închidere centralizată de la distanță 
Transit Custom are un sistem de închidere a portierelor de la distanţă ca dotare standard. Iar acest sistem de închidere este mai sigur ca niciodată. Acest lucru se datorează faptului că puteţi deschide o portieră individual, fără a le deschide în mod automat şi pe celelalte. Celelalte portiere rămân închise în mod sigur, până când activaţi un comutator de pe portiera şoferului. Mai exact, puteţi folosi acest comutator pentru a controla închiderea şi deschiderea tuturor portierelor vehiculului. 
 
Încuietori de uşi protejate împotriva efracţiei 
Toate încuietorile portierelor sunt protejate cu o armătură anti-efracţie pentru a împiedica spargerea lor prin găurire sau dăltuire. 





 
Un transponder avansat asigură o închidere centralizată de două ori mai sigură 
Un nou transponder tip briceag face de două ori mai dificil furtul unui Transit Custom, deoarece transmiţătorul din interior are două canale - ceea ce înseamnă că unui hoţ îi este, practic, imposibil să dubleze sau să copieze cheia. Acest transponder reîncărcabil este, de asemenea, rezistent la spargere şi la apă, pentru a face faţă solicitărilor mediului de lucru. 
 
Peretele despărţitor integral din oţel descurajează tentativele de furt 
Un perete despărţitor din oţel pe toată înălţimea şi pe toată lăţimea previne accesul hoţilor la conţinutul spaţiului de încărcare prin spargerea autoutilitarei. Acţionează, de asemenea, ca dotare de siguranţă, portejându-vă împotriva impactului cu încărcătura sau cu uneltele în caz de accident. 


 
Două opţiuni de sisteme avansate de alarmă 
Transit Custom este disponibil cu un sistem de alarmă de perimetru opţional, care se declanşează dacă portierele sau capota sunt deschise cu forţa. Un sistem de alarmă Thatcham categoria 1, mai sofisticat, este, de asemenea, disponibil. Acesta se activează automat în momentul în care încuiaţi vehiculul şi emite un semnal sonor puternic dacă este declanşat de o intrare forţată, dacă vehiculul este ridicat sau dacă senzorii de mişcare detectează o mişcare înăuntru. 
 
O alarmă de rezervă, independentă 
Un dispozitiv sonor de siguranţă al bateriei reprezintă un sistem suplimentar, secundar de alarmă care este furnizat împreună cu opţiunea de alarmă Thatcham. Acesta va emite un semnal sonor în momentul în care alarma este declanşată. Acesta are propria baterie, aşa că se va activa chiar dacă cineva deconectează bateria.